Una din cele mai dese intrebari pe care o primesc este : ” Ferestrele de mansarda VELUX pot fi instalate la orice panta ? ” .
Raspunsul corect este : Depinde de tipul invelitorii !!!
Compania VELUX a creat rame de etansare adaptate diferitelor tipuri de invelitori, pante si combinatii de ferestre, incepand cu clasicele EDW/EDS, EKW/EKS si terminand cu mai putin cunoscutele EAW/EAS si ECX.
Atunci cand se doreste instalarea unei ferestre de mansarda VELUX la un acoperis cu panta mica, ne referim aici la acoperisuri inclinate cu panta intre 0 si 12 grade, ar trebui sa aveti in vedere faptul ca sunt invelitori care nu se preteaza la aceasta panta, si ca orice ”strapungere” a invelitorii poate crea probleme.
Un exemplu concludent in acest sens il reprezinta tigla metalica, o invelitoare foarte utilizata in ultimii ani si care a fost instalata si pe acoperisuri cu panta de 8-9 grade. Instalarea unei ferestre de mansarda VELUX intr-o astfel de situatie, va duce cu siguranta la aparitia infiltratiilor, chiar daca vom folosi o rama de suprainaltare ( ex. modelul EAW ), deoarece in partea de jos a ferestrei, in zona piesei 1 din rama de etansare, este posibil sa apara o contrapanta, care sa directioneze apa sub invelitoare. Va recomandam folosirea ramei de suprainaltare EAW in cazul in care aveti un acoperis cu o panta de 12º-13°, cu o invelitoare din tigla metalica, si doriti instalarea unei ferestre de mansarda.
In cazul invelitorilor din tabla plana ( click sau faltuita ), invelitori care se instaleaza la pante destul de mici ( in cazul tablei dublu faltuite montajul se poate face si la acoperisuri cu panta de 4° ), ramele de etansare EAS si ECX sunt cele mai bune solutii pentru suprainaltarea ferestrei ( nici o fereastra de mansarda VELUX nu se instaleaza la o panta mai mica de 15° ).
Concluzie : Ferestrele de mansarda VELUX pot fi instalate la orice panta, atat timp cat se folosesc ramele de etansare potrivite si se tine cont de recomandarile producatorului de invelitori.